Solul este cea mai importantă resursă a legumicultorului,grija constantă în înbunătăţirea şi calitatea gliei de la an la an se realizează cu ajutorul unor paşi calculaţi atent.
În sistemul de cultivare ecologic,prin intervenţiile succesive asupra solului,culturi intercalate,adaos de mraniţă şi compost vegetal,amendarea cu Zeolit şi diverse decoturi de plante, se creează un biotop specific în care se dezvoltă cu succes micro şi macro – biologia solului.Acesta nu are o profunzime prea mare de penetrare în adâncime,maxim 15 cm. şi de aceea am renunţat de vreo 5 ani la aratura clasică care întoarce brazda chiar şi la 40 cm.,râcâi glia la 10-12 cm. cu freza.
Între ciclurile de producţie ale leguminoaselor,tomate,echimoze,ardeioşi,cultiv frunzoase verzi,salate,spanac,ridichi,ceapă verde,muştar,atât pentru rotaţia culturilor cât şi pentru a obţine micro şi macro elemente ce sunt consumate cu aviditate de către familia leguminoaselor.Alternez,un an toc cu freza culturile verzi,astfel le şi încorporez în sol,anul celălalt adaug o cantitate generoasă de gunoi de grajd,în marea majoritate de pasăre,800-1000 kg la 1000 mp.Indiferent de an amendet glia cu 200 kg de Zeolit pentru a evita dezechilibrul ph-ului,doar neutru spre uşor acid este benefic legumiculturii,şi totodată ca agent de înrădăcinare pentru tinerele răsaduri.Paiele din grajdurile animalelor,exceptând suinele,sunt un mare atu în amendarea solului,descompunerea lor asigură o pleiadă de fungi benefici.
În general nu este bine ca solul să fie lăsat liber,fără culturi,perioade mai lungi de 10 zile altfel toată strădania de amendare de-a lungul anilor dispare,se iroseşte şi de asemenea apre şi fenomenul de secetă,un pământ neacoperit de cultură şi fără rădăcini este ca un om în plin deşert,gol puşcă la orele prânzului.
Târziu în ceasul al 12-lea Comisia Europeană de Agricultură a început să emită o serie de rezoluţii care încurajează atât culturile verzi de acoperire temporară cât şi acceptarea unor procente de până la 20% din suprafețele fermelor vegetale să fie lăsate în pârloagă pentru a da timp solului să își revină în urma agresiunilor succesive venite din partea de tehnologie intensivă din convențional!