Vinetele au început să devină populare consumului universal ceva mai devreme decât suratele din familia leguminoase( ardeioşii, tomate) şi cartofii toate venite din Americi!
Originea lor din vechi timpuri provine din bazinul indiano-pakistanez unde se găseau sub forma unor ouă de raţă.poate chiar mai mari şi de culori albe cu inserţii violet-roşiatice. Popularizarea către zonele mediteraniene, inclusiv ţările europene din această zonă şi către Asia estică a fost făcută de câtre iscusiţii marinari-comercianţi arabi ce au animat acum 1500 de ani acest uriaş areal geografic.
Primii care au inervenit asupra formei echimozelor au fost dibacii modelatori de legume, chinezii care i-au adugat forma alungită a castravetelui pe care îl creeaseră cu mai bine de 1000 de ani înaintea acestui eveniment.
De la începuturi această legumă a fost neprietenoasă consumului în stare crudă, pulpa albă dar de o structură soră cu mucavaua, seminţele agresive, acizii cu amăreală lor nu au generat nici o reţetă, nu-i aşa pe bonton, raw-vegană! Când aşa zisa mult prea odioasa legumă este supusă torturii focului,coaptă,friptă,prăjită se transformă într-o regină a gastronomiei,după gustul meu de ţăran,cu condiţia de a nu fi masacrată cu maioneză! Acidul clorogenic nu se împacă bine cu proteinele din gălbenuş,combinarea lor provoacă reacţii destul de grave pentru funcţia ficatului!
Pentru un rezultat pufos,aerat şi mai ales alb,salata de vinete nu are nevoie de maioneză ci doar de ulei turnat în cantităţi moderate încorporat energic prin amestecare circulară. De asemenea un pont bun este timpul cât mai scurt între coacerea vinetelor,la foc deschis,jar,cuptor ori plită şi curăţarea lor. Cu cât se reduce timpul acesta cu atât echimozele vor fi mai albe şi mai lipsite de orice tentă amăruie.
Noi Românii am adoptat vinetele cu mare sfinţenie de zici că reţeta de salată din echimoze a lăsat-o Burebista scrijelită la intrarea în tunelul dacic de sub Sfinxul Bucegilor. De întreb 100 de români despre salata aia cea mai românească,aşa cum au grecii,bulgarii ori macedonenii 73 răspund : de vinete iar 27 :de icre!
Cum se cultuvă vinetele?
Mari iubitoare de căldură şi umiditate,echimozele produc cele mai mari bătăi de cap legumicultorilor datorită cerinţelor uriaşe de nutrienţi şi mai ales de atenţie! În afara maroelementelor,K,N,P.Fe,Ca,Mg,Ph comune cu celelalte leguminoase,vinetele au nevoie pentru o recoltă bogată şi îndelungată de o microfloră bogată în sol formată din fungi benefici şi bacterii active ce sunt obţinute din biomasă compusă din resturi vegetale compostate,gunoi de grajd bine macerat,vermicompost de la râme. Ideal ar fi ca aceste legume să fie rotate pe aceaşi solă de cultură în cicluri de minim 3 ani,doar aşa s-ar asigura condiţii ideale de dezvoltare.
Atenţia legumicultorului trebuie să se canalizeze înspre asigurarea de nutrienţi,afânarea solului şi eliberarea de buruieni în faza de creştere a răsadului dar mai ales la palisarea plantelor adulte,cu rod.Această operaţiune trebuie executată atât pe verticală pentru creşterea în înălţime,unele soiuri putând ajunge la aproximativ 2 metrii,cât şi pe orizontală pentru susţinerea poamelor care la un moment dat pot cântării chiar şi 6-7 kg pe o plantă în acelaşi timp.