Condimente şi aromatice

În afara „asezonării”(urăsc termenul)sare și piper, crucial dealtfel pentru orice fel de mâncare, există un întreg univers de condimente. Am să mă limitez doar la ceea ce știu și am aflat!

Dacă tot suntem o naţie care adorăm cârnații o să încep cu condimentele tari, lemnoase:

Enibahar, cuișoare, coriandru boabe, chimen,anason stelat,…

Toate acestea de mai sus se comercializează în variantele măcinate ori întregi. Eu le achiziționez întregi pentru că aroma se păstrează mai bine și le strivesc în mojar cu ajutorul pistilului.

Mixul pentru cârnați, după zdrobșire, îl trec prin ulei încălzit,nu ars, astfel dau o șansă mai bună la eliberarea uleiurilor esenţiale din condimente.

Usturoiul indiferent dacă este pentru mujdei, ciorbă de burtă ori pentru cârnați îl frec cu o cantitate generoasa de ulei asta fiind singura soluţie pentru a neutraliza acizii din el care creează probleme sistemului digestiv.

Cimbrul uscat, foile de dafin și ele pot fi trecute prin tratamentul aplicat condimentelor lemnoase.

Cimbrul verde am observat că există o diferență majoră de gust când este tocat mărunt față de a folosi crenguțele întregi. Cimbrișorul este net superior dacă este folosit tocat.

Mitul cu ruperea frunzelor de busuioc proaspăt este doar o fiță , dacă cuțitul de tocat este bine ascuțit nu va cauza nici o oxidare a acestora.

De multe ori hreanul,pe perioada iernii,il găsim uscat spre stafidit. Nici o problemă, câteva ore ținut în apă rece îi va reda tonifierea pe care ne-o dorim și nouă!

Leușteanul nu-l prea găsim iarna dar ni-l dorim mai ales la o zamă de a doua zi! Am constatat că singura metodă de conservare care păstrează cât de cât aroma este congelarea. Întotdeauna pentru iarnă îl pun pe cel din luna Mai! Tarcănul tot cel din Mai este cel mai bun dar conservat cu sare și oțet!

Dacă la muştarul verde,planta,frunzele şi boabele din care se execută celebra cremă ce însoţeşte micul,găsim o oarecare asemănare de gust,la coriandru între verde şi boabe există o prăpastie fără nici o punte de legătură între gusturi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *